Ce o face pe Angelina Jolie să fie fericită

Ce o face pe Angelina Jolie să fie fericită
Publicat: 08/06/2014, 12:07
Actualizat: 20/05/2015, 23:55

Vedeta americană, în vârstă de 38 de ani, care are șase copii alături de parternerul său de viață, actorul Brad Pitt, cu care s-a logodit în aprilie 2012, spune că aceste vizite pe care le face în taberele de refugiați în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite au determinat-o să nu mai fie îngrijorată de propriile probleme din viața de zi cu zi și să aprecieze mai mult lucrurile bune din viața ei.

„Am avut o perioadă în care eram ocupată cu propriile mele probleme și griji. Apoi, am călătorit în acele zone unde există victime ale minelor de război, am mers pentru prima dată într-o zonă de război și am văzut acolo oameni care aveau cu adevărat nevoie de ajutor. Cunoști oameni care nu mai știu unde se află părinții lor sau copiii lor și care nu au suficientă hrană. Apoi, te trezești dintr-o dată și îți dai seama cât de norocos ești și îți dai seama că grijile tale nu reprezintă nimic în comparație cu problemele acelor oameni”, a declarat Angelina Jolie.

„Nu îți mai faci griji pentru tine, îți faci griji pentru ceilalți și, astfel, evoluezi ca om. Asta m-a ajutat să scap de falsele griji din mintea mea. Și te face să ai o viață fericită. Să fii în slujba celor din jur creează o viață mai fericită”, a adăugat actrița americană.

Angelina Jolie spune, de asemenea, că nu crede că oamenii se nasc răi, considerând mai degrabă că personalitățile lor sunt modelate de alegerile pe care aceștia le fac în viețile lor.

„Putem să alegem în privința felului în care reacționăm față de lucrurile care ni se întâmplă în viață, putem să alegem dacă să permitem sau să nu permitem acelor lucruri să ne schimbe. Putem să devenim mistuiți de ură și de întuneric sau putem să ne recâștigăm umanitatea cumva sau să facem pace cu acele lucruri și să învățăm câte ceva despre noi înșine”, a declarat vedeta americană într-un interviu acordat revistei Psychologies.

La numai 38 de ani, Jolie, premiată cu Oscar și desemnată actrița cel mai bine plătită de la Hollywood în 2009, 2011 și 2013, a fost și ambasador al bunăvoinței pentru Înaltul comisariat pentru refugiați din cadrul ONU.

În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, întrucât actrița americană a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit ambasadoare a bunăvoinței pentru UNHCR, un angajament excepțional față de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste 5 milioane de dolari programelor inițiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă. Angelina Jolie, care a deținut titlul de ambasadoare a bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiați pe plan mondial.

Angelina Jolie, care a câștigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din filmul „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Angelina Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft” și a jucat în multe producții cu succes la public, precum „Domnul și doamna Smith”, „Speranța moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted” și „Kung Fu Panda”.

Angelina Jolie și Brad Pitt – un cuplu botezat de presa de la Hollywood „Brangelina” – sunt împreună de nouă ani și au împreună șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Căldură record în capitala Indiei! Au fost 50,5 grade Celsius
×